Subcultura hipsterilor şi-a început
dezvoltarea prin anii ’40, atunci când termenul desemna un membru al comunităţii afro-americane. ( subcultura
reprezintă un grup social, etnic, regional, economic cu modele de comportament
specific, ce se distinge de alţi membri ai societăţii sau de culturi mai largi -
definiţia din Dicţionarul Merriam-Webster. Subcultura, definită împotriva
culturii parentale, este generativă pentru că reprezintă o cale pentru tineri
de a se distinge, de a-şi diferenţia gusturile şi stilul, concepţia asupra
vieţii şi locul în societate împotriva normelor culturii predominante - numită “mainstream” ). Un deceniu mai târziu,
hipsterul era alb, însă în ambele cazuri, cunoştinţele erau punctul lui forte.
Conform Dicţionarului Urban, subcultura hipsterilor este formată din
bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse într 20-30 ani pentru care valorile sunt: gândirea
independentă, neîngrădită, anticonformism, creativitate, inteligenţă, cultură
şi muzica indie. Respingând capriciile impuse de societatea de consum, ei
preferă să îşi demonstreze independenţa prin alegeri care reflectă dorinţa de a
defini noi orizonturi culturale, chiar dacă aceasta înseamnă hainele cu care se
îmbracă, muzica pe care o ascultă, modul de decorare al casei sau vocabularul
folosit. Hipsterismul este însă o stare apărută natural, nu este o stare pe
care trebuie să te străduieşti să o ai.
Deşi hipsterismul este de fapt o stare de spirit, el este adesea
întrepătruns de sensibilităţi ale modei. În ciuda concepţiilor bazate pe
gusturile estetice, hipsterii sunt foarte educaţi şi au certificări în diverse
arte liberale, sau diplome în matematică sau ştiinţe. Majoritatea lucrează în
domeniul muzicii, artei sau în industria modei. Întrucât sunt deschişi relativ la diferenţele de rasă, sex sau
orientare sexuală, sunt foarte apreciaţi de alte comunităţi inter-rasiale sau
comunităţi de homosexuali.
Hipsterii au devenit pionerii ultimelor tendinţe atât în materie
de modă ( de exemplu blugii GAP erau la început purtaţi doar de ei, iar acum e
un „ must” să ai o pereche) sau muzică (multe din trupele care au succes acum,
au fost descoperite, ascultate şi promovate de hipsteri).
Ca să conluzionez despre hipsterul modern :
- Nonconformist, creativ, inteligent, educat, original, nu este afectat de gândirea comună, crede în libertate şi în exprimare liberă.
- Interesat de artă ( muzică – indie, in general, fotografie, pictură, filme). Cel mai probabil, dacă nu lucrează în artă, este fotograf amator, cântă la un instrument sau ia lecţii de dans.
- Conform cu interesele sale culturale îl poţi întâlni la diverse expoziţii, vernisaje, festivaluri de muzică sau film
- Iniţiator pentru diverse tendinţe (modă, muzică, tehnologie sau diverse activităţi)
- Modă: blugii skinny sunt cel mai de seamă articol vestimentar, tricouri inscripţionate cu diverse mesaje, cămăşi strâmte în carouri, rochii vintage, tenişi Converse şi balerini, pălării, eşarfe, ochelari cu rame groase sau colorate, dresuri colorate, bijuterii lucrate manual, genţi supradimensionate pentru ambele sexe, piercing-uri şi/sau tatuaje.
- Alimentaţie: interesat de sănătate şi bunul mers al naturii, hipsterul este vegetarian sau raw-vegan. Dacă timpul îi permite experimentează cât mai mult în domeniul gastronomiei, fiind chiar posibil să aibă o grădină proprie.
- Ecologist fiind cel mai adesea se deplasează cu bicicleta sau pe jos.