Weekend-ul acesta am ajuns la Serendipity Tea, o ceainărie extrem de simpatică. La numărul 12, de pe Dumbrava Roşie, te întâmpină o plăcuţă ponosită( dacă eşti suficient de norocos/oasă să o observi)înaintea unei porţi deschise, dar dincolo de care nu se vede nimic...şi te întrebi, în ce direcţie trebuie să mergi, dar dacă ai curaj să înaintezi printre copaci ( erau proaspăt înfloriţi, mirosea superb) ţi se deschide în faţă o curte interioară frumos pavată, îngrijită , plină de flori şi atât de intimă , că primul instinct e să te întorci, crezând că ai nimerit în curtea cuiva.
Şi totuşi m-am aşezat la prima masă liberă şi ochii mi-au picat pe domnişoarele de la masa vecină care pictau de zor nişte vase de ceramică albă, şi m-am prins, pe parcurs, că puteai să îţi cumperi vasul, primeai culori şi în funcţie de imaginaţie şi de măiestrie, te puteai juca în voie :).
Meniul, ca la toate ceainăriile, interminabil, aşa că am început cu o cafea, să avem timp să studiem; la fiecare ceai, în afară de compoziţie era scrisă şi o mică istorie, precum şi câteva indicaţii.
Interiorul, deşi l-am văzut în trecere, mi-a atras atenţia prin faptul că fiecare măsuţă puteai să o transformi într-un mic separeu, prin simpla desfacere a unor separatoare de lemn, în plus nişte tablouri trăznite pe pereţi, culori vii, cutii mari de ceaiuri şi diverse arome...
Două leagăne, pe care le-am urmărit toată după-amiaza, dar de fiecare dată când se eliberau, era cineva mai rapid, trei mâţe leneşe , dar simpatice-foc,biscuiţii cu ciocolată şi dulceaţa de trandafiri, vecinele noastre pictoriţe, cuplul din spatele meu care juca domino, cuplul din faţa mea care stătea pur şi simplu de vorbă, o domnişoară ce citea fascinată o carte, soarele care ne ardea, apoi vântul care se juca prin păr, şi nu în ultimul rând, amicele mele au făcut o amiază demnă de ţinut minte.
Şi totuşi m-am aşezat la prima masă liberă şi ochii mi-au picat pe domnişoarele de la masa vecină care pictau de zor nişte vase de ceramică albă, şi m-am prins, pe parcurs, că puteai să îţi cumperi vasul, primeai culori şi în funcţie de imaginaţie şi de măiestrie, te puteai juca în voie :).
Meniul, ca la toate ceainăriile, interminabil, aşa că am început cu o cafea, să avem timp să studiem; la fiecare ceai, în afară de compoziţie era scrisă şi o mică istorie, precum şi câteva indicaţii.
Interiorul, deşi l-am văzut în trecere, mi-a atras atenţia prin faptul că fiecare măsuţă puteai să o transformi într-un mic separeu, prin simpla desfacere a unor separatoare de lemn, în plus nişte tablouri trăznite pe pereţi, culori vii, cutii mari de ceaiuri şi diverse arome...
Două leagăne, pe care le-am urmărit toată după-amiaza, dar de fiecare dată când se eliberau, era cineva mai rapid, trei mâţe leneşe , dar simpatice-foc,biscuiţii cu ciocolată şi dulceaţa de trandafiri, vecinele noastre pictoriţe, cuplul din spatele meu care juca domino, cuplul din faţa mea care stătea pur şi simplu de vorbă, o domnişoară ce citea fascinată o carte, soarele care ne ardea, apoi vântul care se juca prin păr, şi nu în ultimul rând, amicele mele au făcut o amiază demnă de ţinut minte.
